Declarație de stil la Shopping City Timișoara: Designerul Ellida Toma reinterpretează arta lui Brâncuși într-o colecție fashion neconvențională | Shopping City Timisoara

Declarație de stil la Shopping City Timișoara: Designerul Ellida Toma reinterpretează arta lui Brâncuși într-o colecție fashion neconvențională

2023-10-05

La intersecția dintre tradiția sculpturală și avangarda modei, Shopping City Timișoara găzduiește, în perioada 7-15 octombrie, o expoziție care deschide noi ferestre de dialog între artă și modă: colecția „Synesthesia” a designerului Ellida Toma, inspirată de geniul incontestabil al lui Constantin Brâncuși.

Într-un context artistic vibrant, în care orașul Timișoara celebrează măiestria lui Constantin Brâncuși, expoziția Ellidei Toma vine în completarea celei găzduite de Muzeul Național de Artă Timișoara, intitulată„Brâncuși: surse românești și perspective universale”, cea mai amplă expoziție Brâncuși organizată în România în ultimii 50 de ani.

Prin „Synesthesia”, Shopping City Timișoara devine un punct de atracție pentru amatorii de modă și artă deopotrivă. Colecția nu este o simplă etalare de veșminte, ci mai degrabă o narațiune curajoasă care explorează interacțiunea dintre formă, volum și estetica sculpturii.

Ellida Toma, având o perspectivă profundă și reflectivă asupra modului în care vestimentația poate transcende barierele convenționale, se aventurează într-un teritoriu neexplorat. Inspirată de lucrări iconice ale lui Brâncuși, precum „Păsările” sau „Oul”, Ellida transformă aceste forme într-un limbaj al modei contemporane.

Prin vizitele sale la muzee și ateliere, inclusiv la cel al lui Brâncuși de la Centrul Georges Pompidou din Paris, designerul a aprofundat și mai mult înțelegerea operei maestrului. Rezultatul este o colecție care armonizează echilibrul și puritatea, reflectând viziunea sa unică asupra modului în care vestimentația poate fi o extensie a expresiei artistice.

Pentru mine, Brâncuși nu este doar o sursă de inspirație, ci o întruchipare a esenței pure a artei, o sinteză între tradiție și modernism. Am ales să creez această colecție sculpturală pentru că am simțit o conexiune profundă cu modul în care Brâncuși a privit lumea, prin formele sale simple, dar cu semnificație adâncă. Când mă gândesc la Brâncuși, mă gândesc la eternitate, la timpul ce transcende limitele fizice. Prin această colecție, am vrut să aduc omagiul meu lui Brâncuși și să arăt că hainele, ca și sculpturile, pot fi mai mult decât simple obiecte - ele pot fi purtătoare de povești, de emoții. Moda, în viziunea mea, este o formă de artă ce se poartă, ce devine parte din noi, asemenea unei sculpturi ce trăiește prin privitorul său”, spune designerul Ellida Toma.

Expoziția cuprinde zece piese statement, care, deși au pornit de la o temă artistică abstractă, au fost gândite și realizate astfel încât să fie funcționale. În întreaga colecție, preponderent volumetrică, veștmintele au aspectul unor statui în alb și negru. Forme mari și clare, care s-au păstrat în sfera simplității, acoperă corpul fără a se mai putea percepe conturul siluetei umane.  

Veștminte din colecția „Synesthesia” au fost expuse în cadrul unor evenimente, festivaluri și expoziții în țară și la nivel internațional, dedicate atât publicului avizat, reprezentat de specialiști din diverse domenii creative, dar și publicului larg, care a putut viziona prezentarea colecţiei de modă, a veştmintelor-obiect și costumelor neconvenţionale inspirate din arta lui Brâncuși.

 

„Vă invităm să participați la această expoziție remarcabilă și să apreciați îndeaproape interacțiunea dintre tradiția sculpturală și inovația modei. Colecția «Synesthesia» promite să fie o experiență captivantă pentru connoisseurs, oferind o perspectivă proaspătă asupra potențialului nesfârșit al designului vestimentar. Colecția Ellidei Toma însoțește privitorul într-o călătorie estetică, unde moda și arta se contopesc într-o viziune îndrăzneață și elegantă”, spun reprezentanții Shopping City Timișoara.

Promovarea culturii, în toate formele ei, este una dintre direcțiile strategice ale grupului NEPI Rockcastle. Parteneriatul cu expoziția «Brâncuși: surse românești și perspective universale», face parte din angajamentul de a susține manifestările din zona artei și de a aduce mai aproape de vizitatorii mall-urilor noastre lucrările unor mari artiști. Astfel că suntem onorați să celebrăm opera lui Constantin Brancusi în Shopping City Timisoara, Shopping City Târgu Jiu și Promenada Craiova”, explică reprezentanții NEPI Rockcastle.

 

În completarea experienței culturale, Shopping City Timișoara oferă vizitatorilor oportunitatea de-a aprofunda universul artistic al lui marelui sculptor printr-o vizită la muzeu. La cumpărături în valoare de minimum 200 lei pe un bon fiscal înregistrat în aplicația mobilă SPOT, clienții pot câștiga unul dintre cele 200 de bilete la expoziția Brâncuși din oraș.

Fiecare vizită la Shopping City Timișoara devine astfel o călătorie în lumea artei și a modei!

***

Despre Shopping City Timișoara

SHOPPING CITY TIMIȘOARA, situat pe Calea Şagului nr. 100, deține o suprafaţă închiriabilă de 72.000 metri pătraţi și pune la dispoziția clienților săi 2.700 de locuri de parcare. Acesta găzduiește branduri de prestigiu internațional precum Zara, Bershka, Stradivarius, Pull&Bear, H&M, Peek & Cloppenburg, Reserved, Cropp, House, Sinsay, C&A, New Yorker, LC Waikiki, CCC, Sport Vision, Hervis, Kenvelo, Lee Cooper, Time Out, Humanic, Office Shoes, Deichmann, Sephora, Douglas, Tom Tailor, Suvari, Teilor, Pizza Hut, Starbucks, alături de branduri românești apreciate la nivel național.

Carrefour a deschis în Timişoara primul şi singurul hipermarket din zona de vest a ţării. Magazinul se întinde pe o suprafaţă de 10.000 mp. 

În luna octombrie anului 2021, Shopping City Timișoara a lansat SPOT, o aplicație mobilă ce recompensează utilizatorii cu puncte de loialitate pentru fiecare sesiune de cumpărături, oferindu-le astfel acces la oferte și beneficii exclusive, în funcție de statutul atins în program. Aplicația mobilă de recompensare a clienților loiali este disponibilă în toate cele 18 centre comerciale ale grupului NEPI Rockcastle din România. Înrolarea în program este gratuită. Aplicația SPOT este gratuită și poate fi descărcată atât din Google Play, cât și din App Store.